ascet - explicat in DEX

ascet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. (Livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète.

ascet (Dicționar de neologisme, 1986)
ASCÉT s.m. și f. Sihastru, anahoret, pustnic. ♦ (Fig.) Om care își impune o viață austeră și retrasă. [< fr. ascète, lat. asceta, cf. gr. asketes – deprins, exercitat].

ascet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ascét (ascéți), s. m. – Pustnic, sihastru. – Var. (înv.) aschit, aschet. Ngr. ἀσϰητής „obișnuit (cu viața ascetică)” și modern din fr. (cf. Murnu 7). Sec. XVII. – Der. ascetic, adj., din fr.; ascetism, s. n., din fr.: aschitac (var. aschitean), s. m. (înv., ascet).

ascet (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ASCÉT, -Ă s. m. f. 1. cel care practică ascetismul; pustnic. 2. (fig.) om care își impune o viață austeră și retrasă. (< fr. ascète)

ascet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Pustnic, sihastru; fig. persoană care își impune o viață aspră și retrasă. – Fr. ascète (< gr.).

ascet (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ascét m. (vgr. asketés, exercitat: fr. ascète). Sihastru, pustnic. Fig. Om retras și cumpătat. – La Dos. aschitàc, (d. ngr. askitikós, ascetic, saŭ d. ngr. askítis cu sufixu -ac. V. schit).

ascet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ascét s. m., pl. ascéți

ascet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ascet m. care duce o viață plină de căință și de pietate.

ascet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Persoană care practică asceza; pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. — Din fr. ascète.