arnică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (
Arnica montana). – Din
lat.,
fr. arnica, germ. Arnika.arnică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)árnícă (-ci), s. f. – Plantă (Arnica montana). Nume științific, răspîndit de farmaciști.
Sec. XIX.
arnică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996)ARNÍCĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase
(Arnica montana). – Din
lat.,
fr. arnica, germ. Arnika.arnică (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-portocalii și fructe negricioase (
Arnica montana). –
Lat. lit. arnica.arnică (Dicționaru limbii românești, 1939)*árnică f., pl.
ĭ (mlat.
arnica, d. lat.
ptármica, care vine d. vgr.
ptarmiké, [plantă] care te face să strănuțĭ). O plantă din familia compuselor cu proprietățĭ stimulante, febrifuge, tonice și vulnerare (
árnica montána). – Pop.
podbeal de munte.arnică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)árnică (plantă)
s. f.,
g.-d. art. árnicii; pl. árniciarnică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arnică f. plantă tonică și stimulentă a cării tinctură e bună pentru vindecarea rănilor
(Arnica montana).arnică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁRNICĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase
(Arnica montana). —
Din lat.,
fr. arnica, germ. Arnika.