aroga - explicat in DEX

aroga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s'arroger, lat. arrogare.

aroga (Dicționar de neologisme, 1986)
AROGÁ vb. I. tr. A-și atribui un drept, o calitate etc. cu de la sine putere. [P.i. aróg, conj. -ge. / < fr. arroger, cf. lat. arrogare – a reclama pentru sine].

aroga (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AROGÁ vb. refl. a-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. (< fr. /s'/arroger, lat. arrogare)

aroga (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. – Fr. s'arroger (lat. lit. arrogare).

aroga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă

arogà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
arogà v. a-și însuși fără cuvânt, a lua pe nedrept.

aroga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. — Din fr. s´arroger, lat. arrogare.