armonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj.,
s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei
1.
2. S. f. (
Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din
fr. harmonique, lat. harmonicus.