armistițiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Suspendare temporară a acțiunilor militare în urma unui acord încheiat între părțile beligerante. – Din
fr. armistice.armistițiu (Dicționar de neologisme, 1986)ARMISTÍȚIU s.n. Încetare temporară a ostilităților prin înțelegerea părților în luptă. [Pron.
-țiu, pl.
-ii. / cf. fr.
armistice < lat.
armistitium <
arma – armă,
statio – oprire].
armistițiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARMISTÍȚIU s. n. suspendare temporară a ostilităților. (< lat.
armistitium, fr.
armistice)
armistițiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Suspendare temporară a acțiunilor militare, prin înțelegerea părților beligerante. [
Var.: (
înv.)
armistíție s. f.] – După
fr. armistice.armistițiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)armistíțiu [
țiu pron. țyu]
s. n.,
art. armistíțiul; pl. armistíții, art. armistíțiile (-ți-i-)armistițiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)armistițiu n. încetare de luptă (pe timp anumit). Armistițiul răsboiului mondial fu încheiat la 11 Noembrie 1918.
armistițiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. — Din
fr. armistice.armistițiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*armistíțiŭ n. (din
arme și
-stițiŭ ca' n
interstițiŭ și
solstițiŭ; fr.
armistice). Pace provizorie.