aristocrație - explicat in DEX

aristocrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; p. gener. (în orânduirea sclavagistă) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în orânduirea feudală) clasă socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie.

aristocrație (Dicționar de neologisme, 1986)
ARISTOCRAȚÍE s.f. Clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă care se bucură de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].

aristocrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ARISTOCRAȚÍE s. f. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime. ◊ vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale. (< fr. aristocratie, gr. aristokratia)

aristocrație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. (În orânduirea sclavagistă și feudală) Clasă socială conducătoare, care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase sociale; (în orânduirea capitalistă, ca rămășiță a orânduirilor anterioare) pătură superioară a claselor exploatatoare, care se bucură de diferite privilegii și avantaje datorită obârșiei și bogăției sale; nobilime, boierime. ♦ Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. – Fr. aristocratie (< gr.).

aristocrație (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aristocrațíe f. (vgr. aristokratía și -kráteia, d. áristos, cel mai bun, și krátos, putere, guvern). Boĭerime, nobilime, clasă de oamenĭ superiorĭ altora pin [!] naștere, avere saŭ cultură: aristocrație intelectuală. – Fals -țime.

aristocrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile

aristocrație (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aristocrație f. 1. (în vechime) formă de guvern în care puterea era lăsată pe mâna câtorva privilegiați; 2. (azi) clasă nobilă.

aristocrație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. — Din fr. aristocratie.