arhimandrit - explicat in DEX

arhimandrit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.

arhimandrit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
arhimandrít (arhimandríți), s. m. – Călugăr ortodox cu slujbă înaltă pe lîngă un episcop; adesea este și stareț al unei mănăstiri. Ngr. ἀρχιμανδρίτης, de la μάνδρα „mănăstire” în parte prin intermediul sl. archimandritŭ (Murnu 7). – Der. arhimandrie, s. f. (titlu de arhimandrit), din ngr. ἀρχιμανδρεία.

arhimandrit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări. – Slav (v. sl. arhimandritŭ < gr.).

arhimandrit (Dicționaru limbii românești, 1939)
arhimandrít m. (ngr. arhimandritis, vgr. -tés, d. mándra, mînăstire, adică „loc îngrădit”, ca și germ. kloster, mînăstire, d. lat. claustrum, barieră, închisoare. V. mandră 1). Titlu dat egumenuluĭ uneĭ mînăstiri maĭ marĭ. La ortodocși, un rang supt arhiereŭ. V. preut.

arhimandrit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți

arhimandrit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
arhimandrit m. egumen sau stareț (în mânăstirile mai însemnate): lasă arhimandritului toată grija schitului EM. [Gr. mod.].

arhimandrit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. — Din fr. arhimandritŭ.