argumenta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I.
Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din
fr. argumenter, lat. argumentari.argumenta (Dicționar de neologisme, 1986)ARGUMENTÁ vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr.
argumenter, lat.
argumentari].
argumenta (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARGUMENTÁ vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr.
argumenter, lat.
argumentari)
argumenta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I.
Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. –
Fr. argumenter (
lat. lit. argumentare).
argumenta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argumentá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
argumenteázăargumentà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)argumentà v.
1. a dovedi logicește;
2. a conchide.
argumenta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I.
Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. — Din
fr. argumenter, lat. argumentari.