argintiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea
fig.) Care are culoare și strălucirea argintului (
1); argintos. ♦
Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. –
Argint +
suf. -iu.argintiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea
fig.) De culoarea și strălucirea argintului. ♦
Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Din
argint +
suf. -iu.argintiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)argintíŭ, -íe adj. (d.
argint). De coloarea [!] argintuluĭ.
argintiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argintíu adj. m.,
f. argintíe; pl. m. și
f. argintíiargintiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea
fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (
1); argintos. ♦
Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. —
Argint +
suf. -iu.