ardere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de
a (se) arde. 2. (
Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină).
3. (
Biol.; la
pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. –
V. arde.ardere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de
a (se) arde. 2. Oxidare rapidă a unei substanțe în prezența oxigenului din aer, însoțită de dezvoltare de căldură și lumină.
3. (La
pl.) Procesul de descompunere prin oxidare a diferitelor substanțe din organism.
ardere (Dicționaru limbii românești, 1939)árdere f. Acțiunea de a arde. Incendiŭ consumat:
după arderea Moscoveĭ. Ardere de tot, olocaust [!].
ardere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)árdere s. f.,
g.-d. art. árderii; pl. árderiardere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul
de a (se) arde. 2. (
Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină).
3. (
Biol.; la
pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. —
V. arde.