arbănaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (
Înv.) Albanez (
1). – Din
bg. arbanaš.arbănaș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arbănáș (arbănáși), s. m. – (Înv.) Albanez. –
Mr. arbines. Alb. arbën, arbereš (Meyer 12), în parte prin intermediul
sb.,
bg. arbanaš. Numele etnic actual este
albanez, dubletul
neol., din
it. albanese, fr. albanais. În
ngr. același nume este ἁρβανίτης, deformat ulterior în ἁρναβίτης; din prima formă provine
rom. (
înv.)
arvanit, iar din ultima
tc. arnaut, de unde
rom. arnăut, s. m. (albanez; scutier, paznic personal),
megl. arnăut (Cihac, I, 544; Șeineanu, II, 24; Lokotsch 104; Meyer 10; Tagliavini,
Arch. Rom., XVI, 340),
cf. alb. arnaut, bg. arnautin. –
Der. de la acesta din urmă,
arnăuțesc, adj. (care aparține arnăuților);
arnăuțește, adv. (ca arnăuții);
arnăuțime, s. f. (mulțime de arnăuți).
arbănaș (Dicționaru limbii românești, 1939)arbănáș, -ă s. (sîrb. bg.
Arbanaš).
Vechĭ. Arnăut.
arbănaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (
Înv.) Albanez (
1). — Din
bg. arbanaš.