aranjament - explicat in DEX

aranjament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement.

aranjament (Dicționar de neologisme, 1986)
ARANJAMÉNT s.n. Acord, înțelegere. ◊ Aranjament muzical = transcriere a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voci. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare să difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor, fiecare obiect neputând intra decât cel mult o dată într-o grupă. [Pl. -te. / < fr. arrangement].

aranjament (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ARANJAMÉNT s. n. 1. acord, înțelegere. 2. mod de alcătuire, de dispunere. ♦ ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formații decât acelea pentru care a fost compusă. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare să difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)

aranjament (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. Acord, înțelegere, învoială. ♦ Aranjament muzical = transcriere a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte distincte în grupuri care să conțină un număr dat de obiecte și să difere între ele prin natura sau ordinea obiectelor. – După fr. arrangement.

aranjament (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aranjamént n., pl. e (fr. arrangement. V. deranjament). Acțiunea de a aranja. Felu aranjăriĭ, rînduĭală, ordine: grădina asta are un aranjament frumos. Fig. Învoĭală, împăcare, liniștire: aranjamentu uneĭ afacerĭ.

aranjament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aranjamént s. n., pl. aranjaménte

aranjament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aranjament n. 1. așezare în ordine; 2. măsuri luate pentru regularea unei afaceri; 3. împăcare.

aranjament (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. — Din fr. arrangement.