apucătură - explicat in DEX

apucătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură.

apucătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Cuprindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Fel de a se purta; deprindere, obicei (rău). – Din apuca + suf. -(ă)tură.

apucătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
apucătúră f., pl. ĭ. Mod de a apuca, prindere cu mîna: l-a trîntit dintr' o singură apucătură. Apucat, o boală, maĭ ales de copiĭ, caracterizată pin [!] somn, spazmurĭ și convulsiunĭ. Fig. (maĭ ales la pl.). Obiceĭ, purtare care denotă caracteru, maĭ ales caracteru răŭ: apucăturĭ de hoț.

apucătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri

apucătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
apucătură f. 1. luare în mână; 2. fig. purtare, chip de a fi: apucături bune, rele; 3. pop. cârcei, dureri spasmodice: suferă de apucătură.

apucătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. — Apuca + suf. -ătură.