aptitudine - explicat in DEX

aptitudine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar². – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.

aptitudine (Dicționar de neologisme, 1986)
APTITÚDINE s.f. Înclinare, dispoziție naturală; destoinicie, pricepere. [Cf. fr. aptitude].

aptitudine (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APTITÚDINE s. f. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie. (< fr. aptitude, lat. aptitudo)

aptitudine (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Dispoziție naturală; înclinare; posibilitate, pricepere de a face ceva. – Fr. aptitude (lat. lit. aptitudo, -inis).

aptitudine (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aptitúdine f. (mlat. aptitúdo, -údinis; fr. aptitude. V. atitudine). Calitatea de a fi apt din natură: aptitudine pentru știință.

aptitudine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini

aptitudine (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aptitudine f. dispozițiune naturală, capacitate.

aptitudine (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar². — Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.