apuca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APUCÁ, apúc, vb. I.
I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊
Expr. (
Intranz.)
(Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimerește.
Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă.
2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva.
3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊
Expr. (
Fam.)
Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată?
Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit.
II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva sau ceva care este gata să plece.
Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦
Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc.
Așa a apucat. 3. Tranz. și
refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva.
Se apucă de lucru. III. Tranz. și
intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. –
Lat. aucupare.apuca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)apucá (apúc, apucát), vb. –
1. A lua, a prinde. –
2. A înșfăca, a înhăța. –
3. A mînca precum un nesătul, a înfuleca. –
4. A surprinde, a lua prin surprindere. –
5. a (se) strînge. –
6. A ocupa ceva, a pune mîna pe ceva. –
7. A ajunge la timp pentru a lua ceva, pentru a prinde pe cineva. –
8. A cunoaște prin proprie experiență, a fi experimentat ceva. –
9. A avea timp suficient pentru ceva, a avea ocazia, a putea. –
10. A vinde la un anume preț. –
11. A începe, a iniția ceva. –
12. A fi pe punctul de a face ceva. –
13. A se îndrepta, a o lua într-o direcție. –
14. a-și lua angajamentul, a se obliga. –
Mr. apuc. Lat. occŭpāre. Aproape toate sensurile
rom. apar încă din
lat. clasică. În privința fonetismului, trebuie să se presupună, în primul rînd, o confuzie a
pref. oc- și
ac-, care pare normală în limbajul
pop. (
cf. rom. pop. m-am acupat, în loc de
m-am ocupat; port. din Puerto Santo
acupada „însărcinată”,
RPF, III, 122), și care este probabil anterioară
rom., căci apare și în
calabr. accupari „serrare, stringere” și „ombreggiare” (explicat de Rohlfs prin
lat. *
adcupare, provenind de la un *
cupus obscur). Această alterație pare a se explica printr-o confuzie semantică și totodată fonetică cu
aucupare, pentru a cărei atestare
cf. Vicenzo Ussani,
Bull. Du Cange, I, 1924, p. 24-5. Ulterior trebuie să se fi produs în
rom. o metateză, poate în urma influenței unui cuvînt autohton cu rădăcina *
puk- și cu sensul relativ identic (
cf. gr. πύϰα „strîns”, πυϰάζω „a acoperi, a înveli”, și
alb. puth „a încinge cu forța”, care trimite tot la un radical *
puko). Totuși, chiar fără a ne baza pe ipoteza aceasta,
lat. pare suficientă pentru a explica cuvîntul
rom. Etimonul
occupare, propus de Cihac, I, 14, a fost respins de Meyer-Lübke,
Dacor., IV, 642 și REW 776, din rațiuni semantice pe care nu le înțelegem. Aceste rațiuni au fost repetate de
V. Buescu,
Survivance roumaine du latin appicare, în „
Miscelánea de Filologia a memoria” de
Fr. Adolfo Coelho, Lisboa, 1949, p. 148-87. Cu toate acestea, nu ni se pare atît de evident că „
entre occuper et saisir, empoigner il y a á supposer une évolution difficilement admissible par un sujet parlant roumain”, fiindcă chiar în
lat. occupare, regnum, timor occupat artus, indică limpede sensul de „saisir”; și fiindcă în
rom. apuca, ce înseamnă în esență „saisir”, are de asemenea uneori sensul lui „occuper” (
cf. sensurile 4, 6 și 12). Însuși cuvîntul
lat. capere „a prinde” depinde, cu toate antecedentele lui indoeuropene, de aceeași idee de „saisir” (
cf. Walde 93); astfel încît este de presupus că
rom. nu reprezintă un semantism recent, schimbat pe baza
lat. occupare „a ocupa”, ci că păstrează sensul arhaic al
lat. (oc)cupare „a lua.” După Cihac, se pare că nimeni nu s-a mai gîndit la
occupare. Burlă,
Studii filologice, 1880, a propus
aucupare „a vîna păsări”, ipoteză acceptată de Pușcariu 103; Körting 1046; REW 776; Pușcariu,
Lr., 363; Rosetti, I, 162, și respinsă de Densusianu,
Rom., XXXIII, 274 și Spitzer,
Dacor., III, 645. Am arătat că această ipoteză ajunge practic să se confunde cu cea dinainte. Hasdeu 1390 pleacă de la
lat. apere „a lega”, ce nu pare posibil. Spitzer,
Dacor., III, 645, propune o creație de tip imitativ; iar Meyer-Lübke,
Dacor., IV, 641-2, crede într-o identitate cu
germ. packen „a ambala”. În sfîrșit, Buescu, în articolul citat, propune ca etimon un
der. de la
lat. pix, întemeindu-se în principal pe o anumită corespondență de sensuri între
rom. și
port. apegar, și pe o evoluție semantică de la „a lipi” la „a lua”, care poate să nu pară convingătoare.
V. și alte ipoteze în această ultimă lucrare.
Der. apucat, s. n. (jaf, prădare; epilepsie);
apucat, s. m. (epileptic);
apucate, s. f. pl. (numai în expresia
pe apucate, în grabă);
apucătoare, s. f. (brațul de clește);
apucător, adj. (lacom, hrăpăreț);
apucătură, s. f. (acțiunea de a apuca;
înv., jaf; manieră, gest, comportament; epilepsie). – Din
rom. săs. apukán „a apuca”.
apuca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APUCÁ, apúc, vb. I.
I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța. ◊
Expr. A apuca pe dumnezeu de picior = a simți o mare bucurie. ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a-și însuși ceva la repezeală. ◊
Expr. A apuca loc = a reuși să ocupe un loc. (
Intranz.)
(Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește.
2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține de ceva sau de cineva.
3. Tranz. Fig. A cuprinde cu privirea. ♦ A prinde cu auzul, cu mintea; a pricepe.
4. Tranz. Fig. A cuprinde, a copleși. ◊
Expr. (
Fam.)
Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată?
Ce te-a apucat? = ce ți-a venit? ce ai?
5. Tranz. Fig. A trage pe cineva la răspundere, a lua pe cineva din scurt.
II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva sau ceva care este gata să plece.
Eram grăbit s-apuc și trenul. (SADOVEANU).
2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva.
Simțeam că nu voi mai apuca ziua de mâine (CAMIL PETRESCU). ♦ A trăi în același timp cu cineva sau ceva. ♦
Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc.
Părul lins...îl poartă-n tâmple, așa a apucat de la mă-sa (DELAVRANCEA).
3. Tranz. și
refl. A ajunge, a începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva.
Nu te apuca de năzbâtii (CREANGĂ).
III. Tranz. și
intranz. A se angaja pe un drum, a lua drumul; a porni, a merge. ◊
Expr. (
Intranz.)
A apuca înainte = a merge mai iute decât cineva, a-l întrece;
fig. a anticipa.
A apuca cu gura înainte = a se grăbi să răspundă fără a lăsa pe altul să sfârșească vorba.
IV. Refl. (
Reg.) A se angaja la cineva sau la ceva; a se tocmi.
Să ne apucăm argați (ȘEZ.). ◊
Expr. (
Intranz.)
A apuca la (sau
în)
rămășag = a face prinsoare. –
Lat. aucupare.apuca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apucá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
apúcăapucà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apucà v.
1. a pune sau a lua in mână, a prinde:
cu toții îl apucă și la împărat îl duc ISP.;
2. a surprinde:
ne apucase noaptea; 3. a avea un atac:
frigurile îl apucase; fig.
când te apucă, mult te ține ? 4. a ajunge (în timp):
câte omul apucă și vede; fig.
dor să nu ne mai apuce ! AL.;
5. a începe, a căuta sau a găsi un mijloc de a face ceva:
n’apucă să facă zece pași, apucă-te de treabă; 6. a lua calea spre, a se îndruma:
nu știa încotro s’apuce; [Origină necunoscută].
apuca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APUCÁ, apúc, vb. I.
I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊
Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊
Expr. (
Intranz.)
(Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește.
2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva.
3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊
Expr. (
Fam.)
Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată?
Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit.
II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece.
Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦
Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc.
Așa a apucat. 3. Tranz. și
refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva.
Se apucă de lucru. III. Tranz. și
intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. —
Lat. aucupare.