aprilie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APRÍLIE s. m. invar. A patra lună a anului; prier. [
Var.:
apríl s. m. invar.] – Din
sl. aprilĩ.aprilie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aprílie s. m. – A patra lună a anului. –
Var. april. Ngr. ’Aπρίλιος, prin intermediul
sl. Aprili, Apriliĭ. Este cuvînt introdus de biserică; in limbajul
pop. îi corespunde
prier. –
Der. aprilin, adj. (de aprilie, primăvăratic), creație artificială, folosită numai în poezie (de
ex., la Pillat).
aprilie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APRÍLIE s. m. A patra lună a anului; (
pop.) prier. [
Var.:
apríl s. m.] – Slav (
v. sl. aprilĩ <
gr.).
aprilie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aprílie (a-pri-li-e) s. m.,
g.-d. lui aprílie; abr. apr.; IV/.04./-04-aprilie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Aprilie m. a patra lună a anului, numită de popor
Prier și
Florar. [
Aprilie, ca și celelalte nume oficiale ale lunilor, e de origină slavo-greacă].
aprilie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APRÍLIE s. m. A patra lună a anului; prier. [Var.:
april s. m.] — Din
sl. aprilĭ.