apela (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APELÁ, apelez, vb. I.
Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva.
2. (
Jur.; în trecut) A introduce un apel (
4). – Din
fr. appeler.apela (Marele dicționar de neologisme, 2000)APELÁ, apeléz, vb. I. ~
II. Tranz. (Inform.) A cere, a încerca să obțină (date, informații). (din fr.
appeler, lat.
appellare)
apela (Dicționar de neologisme, 1986)APELÁ vb. I. intr. A face apel la cineva, a adresa o cerere, o rugăminte; a chema. ♦ (
Ieșit din uz) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare pentru a cere schimbarea sau infirmarea unei hotărâri date de o instanță inferioară. [< fr.
appeler, cf. lat., it.
appellare].
apela (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APELÁ, apelez, vb. I.
Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere.
2. (
Înv.) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a cere anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. –
Fr. appeler.apela (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apelá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
apeleázăapelà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apelà v.
1. a recurge la un tribunal superior;
2. fig. a se referi la, a invoca mărturia cuiva.
apela (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APELÁ, apelez, vb. I.
Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva.
2. (
Jur.) A introduce un apel (4). — Din
fr. appeler.