apel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APÉL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc.
2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivități etc.
3. Cerere, rugăminte. ◊
Loc. vb. A face apel la cineva (sau
la ceva) = a apela (
1).
4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară și judecarea în fond a procesului. ◊
Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care avea competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului.
5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din
fr. appel.apel (Dicționar de neologisme, 1986)APÉL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezenței lor într-un loc).
2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități. ♦ Îndemn; cerere, rugăminte. ◊
A face apel la cineva (sau
la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte.
3. Semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare.
4. (
Ieșit din uz) Acțiune făcută la o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară. [Pl.
-luri. / < fr.
appel].
apel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)apél (apéluri), s. n. –
1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv. –
2. Recurs.
Fr. appel. Sensul 1 este termen școlăresc și militar; sensul 2 și
der. săi sînt termeni juridici. –
Der. apela, vb. (a face recurs);
apelabil, adj.;
apelant, s. m.;
apelați(un)e, s. f. (chemare, denumire; apel, recurs);
apelativ, adj.apel (Marele dicționar de neologisme, 2000)APÉL s. n. 1. strigare a numelui cuiva. 2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități. ◊ îndemn, cerere, rugăminte. 3. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc. 4. (jur.) acțiune făcută de o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară. (< fr.
appel)
apel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare (a numelor membrilor unei colectivități, spre a verifica prezența lor). ♦ Chemare adresată maselor (oral sau în scris). ♦ Cerere, rugăminte, îndemn. ◊
Expr. A face apel la cineva (sau
la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere.
2. (
Înv.) Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară.
3. Producerea unui semnal sonor sau luminos într-un post telefonic, telegrafic sau într-o centrală telefonică. –
Fr. appel.apel (Dicționaru limbii românești, 1939)*apél n., pl.
urĭ (fr.
appel, d. lat.
appellare, a chema). Strigarea numeluĭ pentru constatarea prezențeĭ:
apelu nominal. Recurs la un judecător, la un tribunal superior:
curte de apel. Fig.
A face apel la cineva, a-l chema în ajutor. Excitare:
apel la arme, la revoltă.apel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apél s. n.,
pl. apéluriapel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apel n.
1. strigarea numelui spre a constata prezența:
apel nominal; 2. recurgere la un judecător, la un tribunal superior:
a face apel; fig a invoca.
apel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc.
2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane.
3. Cerere, rugăminte. ◊
Loc. vb. A face apel la cineva (sau
la ceva) = a apela (1).
4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară.
◊ Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului.
5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. — Din
fr. appel.