aparține - explicat in DEX

aparține (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

aparține (Dicționar de neologisme, 1986)
APARȚÍNE vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i. aparțin. / < fr. appartenir, după ține].

aparține (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APARȚÍNE vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)

aparține (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Fr. appartenir (după ține).

aparține (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút

aparține (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aparține v. 1. a fi proprietatea cuiva: această casă îmi aparține; 2. a face parte din: el aparține magistraturei.

aparține (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APARȚÍNE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. — Din fr. appartenir (după ține).