aparține (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APARȚÍNE, aparțín, vb. III.
Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din
fr. appartenir (după
ține).
aparține (Dicționar de neologisme, 1986)APARȚÍNE vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i.
aparțin. / < fr.
appartenir, după
ține].
aparține (Marele dicționar de neologisme, 2000)APARȚÍNE vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr.
appartenir)
aparține (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APARȚÍNE, aparțín, vb. III.
Intranz. A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. –
Fr. appartenir (după
ține).
aparține (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aparțíne (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. aparțín, 2
sg. aparțíi, 1
pl. aparțínem, 2
pl. aparțíneți; conj. prez. 3
să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținútaparține (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aparține v.
1. a fi proprietatea cuiva:
această casă îmi aparține; 2. a face parte din:
el aparține magistraturei.aparține (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APARȚÍNE, aparțin, vb. III.
Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. — Din
fr. appartenir (după
ține).