antiteză - explicat in DEX

antiteză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. 1. Opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți etc. ♦ Figură de stil bazată pe opoziția dintre două idei, fenomene, situații, personaje, expresii etc., care se pun reciproc în relief. 2. (Fil.) Momentul al doilea al triadei teză-antiteză-sinteză, care neagă teza. – Din fr. antithèse.

antiteză (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTITÉZĂ s.f. 1. Opoziție între două idei, între două noțiuni, între două teze. 2. Figură de stil bazată pe contrastul dintre două idei care se pun în relief una pe cealaltă. 3. Judecată opusă unei alte judecăți, numită teză. ♦ (În filozofia lui Hegel) A doua etapă a triadei; negație, opoziție. [< fr. antithèse, cf. lat., gr. antithesis – opoziție].

antiteză (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTITÉZĂ s. f. 1. opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți. 2. figură de stil care exprimă opoziția dintre două idei, fenomene, situații, personaje etc. puse reciproc în lumină. 3. (fil.; la Hegel) treapta a doua a triadei, opusă tezei. (< fr. antithèse, gr. antithesis)

antiteză (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. Opoziție între două fenomene, idei etc. exprimând caracterul dialectic al oricărui proces de dezvoltare din natură și societate. ♦ Figură de stil care se bazează pe opoziție. – Fr. antithèse (lat. lit. antithesis).

antiteză (Dicționaru limbii românești, 1939)
*antitéză f., pl. e (vgr. antithesis, d. anti, contra, și thésis, pozițiune). Ret. Figura pin [!] care se opun ideile: Dumnezeŭ e mare în lucrurĭ micĭ. V. retorică.

antiteză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antitéză s. f., g.-d. art. antitézei; pl. antitéze

antiteză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
antiteză f. 1. opozițiune de idei sau de vorbe; 2. fig. opozițiune între lucruri sau persoane.

antiteză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. 1. Opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți etc. ♦ Figură de stil bazată pe opoziția dintre două idei, fenomene, situații, personaje, expresii etc., care se evidențiază reciproc. 2. (Fil.) Momentul al doilea al triadei teză-antiteză-sinteză, care neagă teza. — Din fr. antithèse.