anticipațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTICIPAȚIÚNE s. f. v. anticipație.anticipațiune (Dicționar de neologisme, 1986)ANTICIPAȚIÚNE s.f. v.
anticipație.
anticipațiune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTICIPAȚIÚNE s. f. v. anticipație.anticipațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*anticipațiúne f. (lat.
anticipátio, -ónis). Acțiunea de a anticipa.
Muz. Producerea prematură a unuĭ sunet care ține de acordu următor.
Ret. Figura pin [!] care apucĭ în ainte [!] o obĭecțiune a adversaruluĭ ca s' o distrugĭ îndată (se numește și
anteocupațiune și
prolepsă).
Pin anticipațiune, anticipînd. – Și
-áție și
-áre.anticipațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)anticipați(un)e f.
1. preîntâmpinare;
2. cunoștință anticipată.
anticipațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTICIPAȚIÚNE s. f. v. anticipație.