anticipare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTICIPÁRE, anticipări, s. f. Acțiunea de
a anticipa; anticipație. ♦ (
Fon.) Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. –
V. anticipa.anticipare (Dicționar de neologisme, 1986)ANTICIPÁRE s.f. Faptul de a anticipa. ♦ Pronunțare anticipată a unui sunet care se găsește într-o silabă următoare; anticipație. [<
anticipa].
anticipare (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTICIPÁRE s. f. faptul de a anticipa; anticipație. ◊ (lingv.) pronunțare anticipată a unui sunet din silaba următoare. (< anticipa)
anticipare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTICIPÁRE, anticipări, s. f. Acțiunea de
a anticipa. ♦ (
Fon.) Pronunțarea anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare.
anticipare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anticipáre s. f.,
g.-d. art. anticipắrii; pl. anticipắrianticipare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTICIPÁRE, anticipări, s. f. 1. Acțiunea de
a anticipa; anticipație.
2. Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. —
V. anticipa.