anteriŭ - explicat in DEX

anteriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTERÍU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși; sutană. ♦ Haină lungă pe care o purtau în trecut boierii români. ♦ Haină lungă purtată în trecut de lăutari. [Var.: anteréu s. n.] – Din tc. anteri.

anteriu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
anteríu (anteríe), s. n. – Caftan, în trecut haină fastuoasă bărbătească. La început era tipică pentru boieri sau domni; apoi a ajuns comună printre țărani. Astăzi desemnează numai hainele lungi preoțești. – Mr. antiriu, megl. antiriĭa. Tc. anteri, din arab. ‘antarῑ (Șeineanu, II, 20; Meyer 11; Lokotsch 84); cf. ngr. ἀντερί sau ἀντερίον „haină lungă preoțească”, alb. anderi, bg., sb. anterija.

anteriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTERÍU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși. ♦ Haină lungă pe care o purtau boierii români. ♦ Haină lungă purtată în trecut de lăutari. [Var.: anteréu s. n.] – Tc. anteri.

anteriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anteríu s. n., art. anteríul; pl. anteríe, art. anteríele

anteriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
anteriu (antereu) n. 1. haină boierească lungă ce se punea d’a dreptul peste cămașă: coconașul purta un antereu de suvaia alb NEGR.; 2. haină lungă până la glezne, purtată sub giubea până în timpul din urmă (și în parte încă obișnuită) de preoții bătrâni și de țiganii lăutari: cu antereu ăst de lăutar AL., popa Buligă își pune poalele antereului în brâu CR.; 3. haină țărănească ce acopere pe toate celelalte, înflorată la piept, guler și mâneci cu găitane de diferite colori. Anteriul a fost purtat de toate clasele vechii noastre societăți, dela boieri până la țigan, și în cele din urmă și-a găsit un refugiu durabil în îmbrăcămintea țăranului. [Turc. ANTERI, de unde și forma moldovenească antereu].

anteriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTERÍU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși; sutană. ♦ Haină lungă pe care o purtau în trecut boierii români și lăutarii. [Var.: anteréu s. n.] — Din tc. anteri.

anteriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
anteríŭ n., pl. ie (turc. anteri, pop. antari, după numele poetuluĭ arabic Antar [sec. 6], care purta asemenea haĭnă). O haĭnă lungă și supțire [!] pe care o purtaŭ boĭeriĭ pe supt gĭubea, ĭar astăzĭ numaĭ preuțiĭ [!]. Munt. la șes (antiriŭ). Zăbun femeĭesc lung pînă maĭ jos de genunchĭ. Vestă bărbătească cu mînicĭ. – În est anteréŭ, pl. eĭe, care azĭ înseamnă „haĭnă scurtă de șiac supțire ornată cu săradurĭ”.