antecedent - explicat in DEX

antecedent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTECEDÉNT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

antecedent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
antecedént, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații. 3. Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens)

antecedent (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTECEDÉNT s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. 2. Primul element al unei judecăți ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care precedă în timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit înaintea unei deformări tectonice. [Cf. fr. antécédent, it. antecedente, lat. antecedens].

antecedent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*antecedént, -ă adj. (mlat. antecédens, -éntis, d. ante, înainte, și cédens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu saŭ pronumele la care se raportă pronumele saŭ adverbu relativ. Log. Prima parte a uneĭ entimeme [!]. Mat. Primu din ceĭ doĭ terminĭ [!] aĭ unuĭ raport, în opoz. cu consecŭent.

antecedent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antecedént¹ adj. m., pl. antecedénți; f. antecedéntă, pl. antecedénte

antecedent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antecedént² s. n., pl. antecedénte

antecedent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
antecedent a. care precede (în ordinea timpului), care s´a petrecut înainte. ║ n. 1. fapt anterior altuia; 2. fapt trecut pe care se sprijină un fapt actual; 3. Gram. vorba la care se raportă un pronume relativ; 4. Aritm. întâiul termen al unui raport.

antecedent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTECEDÉNT, -Ă, antecedenți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioa­ră unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. S. n. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener, tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații. — Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.