anecdotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. 1. Istorioară cu poantă hazlie.
2. Întâmplările descrise într-o operă literară; intrigă, scenariu, acțiune epică. – Din
fr. anecdote.anecdotă (Dicționar de neologisme, 1986)ANECDÓTĂ s.f.
1. Fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități.
2. Scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat. ♦ (
Rar) Povestire, poveste. [< fr.
anecdote, cf. gr.
anekdotos – inedit].
anecdotă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANECDÓTĂ s. f. 1. fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități. 2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat. (< fr.
anecdote, gr.
anekdota)
anecdotă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. Istorioară hazlie cu un final neașteptat (care se transmite mai ales pe cale orală). –
Fr. anecdote (<
gr.).
anecdotă (Dicționaru limbii românești, 1939)*anecdótă f., pl.
e (vgr.
anékdotos, inedit, nescos). Mic fapt istoric puțin știut. Povestire scurtă și spirituală. V.
znoavă.anecdotă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anecdótă s. f.,
g.-d. art. anecdótei; pl. anecdóteanecdotă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)anecdotă f.
1. particularitate curioasă, istorioară puțin cunoscută;
2. (
populară) povestire scurtă și spirituală a unor păreri hazlii sau a unor întâmplări mărunte.
anecdotă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. Scurtă povestire hazlie sau picantă cu final neașteptat. — Din
fr. anecdote.