analitic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANALÍTIC, -Ă, analitici, -ce, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊
Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor.
Spirit analitic = capacitate mintală de a disocia părțile componente ale unui întreg; persoană care are această capacitate.
Limbă analitică = limbă care exprimă raporturile gramaticale prin cuvinte izolate. ♦ (
Mat.,
Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal.
Geometrie analitică. – Din
fr. analytique, lat. analyticus.analitic (Dicționar de neologisme, 1986)ANALÍTIC, -Ă adj. Bazat pe analiză. ◊
Chimie analitică = parte a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor;
limbă analitică = limbă care are tendința de a exprima prin cuvinte separate diferitele caracteristici gramaticale; (
despre forme gramaticale) alcătuit din două sau mai multe cuvinte;
filozofie analitică = orientare filozofică care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii. ♦ Care utilizează calculul algebric și infinitezimal. [< fr.
analytique, it.
analitico, gr.
analytikos].
analitic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANALÍTIC, -Ă adj. 1. bazat pe analiză. ♦ chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii. 2. care utilizează calculul algebric și infinitezimal. ♦ geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric. (< fr.
analytique, lat.
analythicus)
analitic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANALÍTIC, -Ă, analitici, -e, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊
Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor.
Limbă analitică = limbă care se servește de termeni speciali (prepoziții, conjuncții, pronume etc.) pentru a exprima raporturile gramaticale. ♦ (
Mat.;
Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal. –
Fr. analytique (
lat. lit. analyticus).
analitic (Dicționaru limbii românești, 1939)*analític, -ă adj. (vgr.
analytikós). Care lucrează analizînd:
metoda analitică. Limbă analitică, care descompune cugetarea exprimînd ideĭle și relațiunile lor pin [!] vorbe și particule izolate, cum face limba românească cînd zice
pe alțiĭ (doŭă cuvinte), pe cînd latina zicea
alios (un cuvînt), saŭ fr.
les hommes față de rom.
oameniĭ. Geometrie analitică, studiată cu ajutoru algebreĭ. Adv. În mod analitic. V.
sintetic.analitic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)analític adj. m.,
pl. analítici; f. analítică, pl. analíticeanalitic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)analitic a. care procede prin analiză:
tabla analitică a materiilor; limbă analitică, care tinde a descompune cugetarea, exprimând ideile și relațiunile lor prin vorbe și particule izolate:
limba română e limbă analitică, cea latină e una sintetică; geometrie analitică, studiul geometriei cu ajutorul algebrei.
analitic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANALÍTIC, -Ă, analitici, -ce, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊
Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor.
Spirit analitic = capacitate mintală de a disocia părțile componente ale unui întreg; persoană care are această capacitate.
Limbă analitică = limbă care exprimă raporturile gramaticale prin cuvinte izolate. ♦ (
Mat.,
Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal.
Geometrie analitică. — Din
fr. analytique, lat. analyticus.