amiabil - explicat in DEX

amiabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. (Franțuzism) Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește. ♦ (Jur.; despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable.

amiabil (Dicționar de neologisme, 1986)
AMIÁBIL, -Ă adj. Înțelegător, prietenos; împăciuitor. [< fr. amiable].

amiabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AMIÁBIL, -Ă adj. înțelegător, prietenos; binevoitor, conciliator. (< fr. amiable)

amiabil (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. (Franțuzism) Înțelegător, prietenos; împăciuitor. [Pr.: -mi-a-] – După fr. amiable.

amiabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile

amiabil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adver­bial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] — Din fr. amiable.