amenitate - explicat in DEX

amenitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMENITÁTE s. f. (Franțuzism) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. – După fr. aménité, lat. amoenitas, -atis.

amenitate (Dicționar de neologisme, 1986)
AMENITÁTE s.f. (Rar) Atitudine binevoitoare; amabilitate, politețe. [Cf. fr. aménité, lat. amoenitas – blândețe].

amenitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AMENITÁTE s. f. atitudine binevoitoare; amabilitate, politețe. (< fr. aménité, lat. amoenitas)

amenitate (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMENITÁTE s. f. (Franțuzism) Atitudine binevoitoare; politețe. – După fr. aménité (lat. lit. amoenitas, -atis).

amenitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*amenitáte f. (lat. amóenitas, -átis). Frumuseța [!] unuĭ loc (unuĭ peizaj). Fig. Blîndeță [!], afabilitate.

amenitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
amenitáte (livr.) s. f., g.-d. art. amenitắții

amenitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
amenitate f. blândețe de caracter.

amenitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMENITÁTE s. f. (Livr.) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. — După fr. aménité, lat. amoenitas, -atis.