ambulatoriŭ - explicat in DEX

ambulatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.

ambulatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
AMBULATÓRIU, -IE adj. Care umblă, merge; fără loc stabil, mișcător. ♦ (zool.; despre organe) Care servește la mers. ♦ (despre tratamente) Care nu necesită spitalizare. // s.n. Dispensar pentru consultații și tratamente medicale. [Var. ambulator, -oare adj. / < lat. ambulatorius, cf. fr. ambulatoire].

ambulatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AMBULATÓRIU, -IE I. adj. care umblă, merge; fără loc stabil. ◊ (zool.; despre organe) care servește la mers. ◊ (despre tratamente) care nu necesită spitalizare. II. s. n. dispensar. (< fr. ambulatoire, lat. ambulatorius)

ambulatoriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMBULATÓRIU¹, ambulatorii, s. n. Dispensar unde se dau consultații și se fac tratamente medicale. – Fr. ambulatoire (lat. lit. ambulatorius).

ambulatoriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMBULATÓRIU², -IE, ambulatorii, adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. – Fr. ambulatoire (lat. lit. ambulatorius).

ambulatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ambulatóriŭ, -ie adj. (lat. ambulatorius). Care n' are sediŭ fix: adunare ambulatorie. Adv. Bolnavĭ tratațĭ ambulatoriŭ, bolnavĭ ambulanțĭ tratațĭ la spital.

ambulatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ambulatóriu¹ [riu pron. ryu] adj. m., f. ambulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ambulatórii

ambulatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ambulatóriu² [riu pron. ryu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)

ambulatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medi­cale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. — Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.