ambulatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj.,
s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare.
2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din
fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.ambulatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)AMBULATÓRIU, -IE adj. Care umblă, merge; fără loc stabil, mișcător. ♦ (
zool.; despre organe) Care servește la mers. ♦ (
despre tratamente) Care nu necesită spitalizare. //
s.n. Dispensar pentru consultații și tratamente medicale. [Var.
ambulator, -oare adj. / < lat.
ambulatorius, cf. fr.
ambulatoire].
ambulatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMBULATÓRIU, -IE I.
adj. care umblă, merge; fără loc stabil. ◊ (zool.; despre organe) care servește la mers. ◊ (despre tratamente) care nu necesită spitalizare. II. s. n. dispensar. (< fr.
ambulatoire, lat.
ambulatorius)
ambulatoriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMBULATÓRIU1, ambulatorii, s. n. Dispensar unde se dau consultații și se fac tratamente medicale. –
Fr. ambulatoire (
lat. lit. ambulatorius).
ambulatoriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMBULATÓRIU2, -IE, ambulatorii, adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. –
Fr. ambulatoire (
lat. lit. ambulatorius).
ambulatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*ambulatóriŭ, -ie adj. (lat.
ambulatorius). Care n' are sediŭ fix:
adunare ambulatorie. Adv.
Bolnavĭ tratațĭ ambulatoriŭ, bolnavĭ ambulanțĭ tratațĭ la spital.
ambulatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ambulatóriu1 [
riu pron. ryu]
adj. m.,
f. ambulatórie (-ri-e); pl. m. și
f. ambulatóriiambulatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ambulatóriu2 [
riu pron. ryu]
s. n.,
art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)ambulatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj.,
s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare.
2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. — Din
fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.