amalgam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal.
2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. – Din
fr. amalgame, lat. amalgama.amalgam (Dicționar de neologisme, 1986)AMALGÁM s.n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal.
2. (
Fig.) Amestecătură, talmeș-balmeș, adunătură de elemente eterogene, disparate, de lucruri sau de persoane nepotrivite unele cu altele. [Pl.
-me, -muri. / < fr.
amalgame, cf. lat.
amalgama < gr.
malagma – frământare].
amalgam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amalgám s. n., pl.
amalgáme / amalgámuriamalgam (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMALGÁM s. n. 1. aliaj de mercur cu alt metal. ◊ amestec metalic servind pentru obturarea cavității unui dinte 2. (fig.) amestec de elemente diverse. (< fr.
amalgame, lat.
amalgama)
amalgam (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal.
2. Fig. Amestec de elemente disparate. –
Fr. amalgame (
lat. lit. amalgama).
amalgam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amalgam n.
1. aliajul mercuriului cu alt metal;
2. fig. amestec bizar, de persoane sau de lucruri.
amalgam (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal.
2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. [
Pl.: și
amalgamuri] — Din
fr. amalgame, lat. amalgama.