amabilitate - explicat in DEX

amabilitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1) – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis.

amabilitate (Dicționar de neologisme, 1986)
AMABILITÁTE s.f. 1. Bunăvoință; politețe. 2. Comportare amabilă. ♦ Compliment; măgulire. [Cf. it. amabilità, fr. amabilité, lat.bis. amabilitas].

amabilitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AMABILITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi amabil. 2. atitudine, faptă, vorbă amabilă; compliment (1). (< fr. amabilité < lat. amabilitas)

amabilitate (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil. 2. Atitudine sau faptă amabilă. ♦ Compliment. – Fr. amabilité (lat. lit. amabilitas, -atis).

amabilitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*amabilitáte f. (lat. amabílitas, -átis). Calitatea de a fi amabil; vorba amabilă.

amabilitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți

amabilitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
amabilitate f. însușirea persoanei amabile.

amabilitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). — Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis.