ama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMÁ interj. (
Înv.,
ir.) Zău că..., zău așa. – Din
tc. ama „însă”,
ngr. amá.ama (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)amá interj. – Zău că... zău așa. –
Mr. ama. Ngr. ἀμμά (Șeineanu, II, 18; Lokotsch 64);
cf. tc. emme (
arab. ammā),
alb.,
bg. amá.ama (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ama! interj. (
reg.) zău!
ama (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÁ interj. (
Înv.,
ir.) Zău că..., zău așa! –
Tc. amma „însă” (
ngr. ama).
ama (Dicționaru limbii românești, 1939)áma și (vechĭ)
amá interj. plină de ironie orĭ dispreț (turc.
amma d. ar.
emma; ngr.
ma, bg. sîrb.
ama, id.). Dar ce, halal:
Ama om deștept! Ama cap de boŭ! Ama aĭ vorbit și tu! Conj.
Sud. Dar, însă:
știință avusese, ama n' avea practică (Iov. 205).
ama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amá interj.amà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amà ! int. Mold. exclamare de mirare cu îndoeală: ce mai treabă ! așa !
ama! ai vorbit de te-ai pripit AL. [Turc. AMMA].
ama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMÁ interj. Zău că..., zău așa. — Din
tc. ama „însă”,
ngr. amá.