amabil - explicat in DEX

amabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis.

amabil (Dicționar de neologisme, 1986)
AMÁBIL, -Ă adj. Prietenos, binevoitor; politicos. [Cf. it. amabile, lat. amabilis – vrednic de iubit].

amabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AMÁBIL, -Ă adj. prietenos, binevoitor; politicos, sociabil. (< it. amabile, lat. amabilis)

amabil (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Fr. aimable (lat. lit. amabilis).

amabil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*amábil, -ă adj., pl. f. e (lat. amábilis d. amare, a ĭubi). Plăcut, bine-voitor, prietenos: e amabil cu toțĭ Adv. A te purta amabil.

amabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile

amabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
amabil a. 1. demn de iubire; 2. prietenos: e amabil cu toți.

amabil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. — Din fr. aimable, lat. amabilis.