amăgeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [
Pl. și: (
reg.)
amăgele] –
Amăgi +
suf. -eală.amăgeală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire, viclenie, minciună. ♦ Preocupare măruntă, naivă. [
Pl. și: (
reg.)
amăgele] – Din
amăgi +
suf. -ealăamăgeală (Dicționaru limbii românești, 1939)amăgeálă f., pl.
elĭ. Vechĭ saŭ rar. Amăgire. Pl. vechĭ (azĭ fam.)
amăgele: l-a prins cu amăgele.amăgeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amăgeálă s. f.,
g.-d. art. amăgélii; pl. amăgéliamăgeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amăgeală f.
1. amăgire trecătoare;
2. pl. nimicuri:
vremea trecea cu amăgele CR.
amăgeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [
Pl. și: (
reg.)
amăgele] —
Amăgi +
suf. -eală.