alunea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALUNEÁ, alunele, s. f. 1. Aluniță (
1).
2. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. –
Alună +
suf. -ea.alunea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALUNEÁ, alunele, s. f. 1. Aluniță
(1). 2. Numele unui dans popular și melodia după care se execută. – Din
alună +
suf. -ea.alunea (Dicționaru limbii românești, 1939)aluneá, V.
alunică.alunea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aluneá v. alunícăaluneà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aluneà f. V.
alunèle.alunea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (
Reg.) Pistrui.
2. (În forma
alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.
II. (
Bot.; la
pl.)
1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile
(Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1).
3. Coada-șoricelului. —
Alun +
suf. -ea. —
Alunică: cu schimbare de
suf.