alotropie - explicat in DEX

alotropie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALOTROPÍE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau mai multe forme care diferă între ele din punct de vedere fizic, iar, uneori, și din punct de vedere chimic. – Din fr. allotropie.

alotropie (Dicționar de neologisme, 1986)
ALOTROPÍE s.f. 1. Proprietate a unor elemente chimice de a se găsi în natură sub mai multe forme, cu proprietăți fizice și chimice diferite; alotropism. 2. Proces de atracție reciprocă între două celule de sens opus. [Gen. -iei. / < fr. allotropie, cf. gr. allos – altul, tropos – schimbare].

alotropie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALOTROPÍE s. f. 1. proprietate a unor corpuri sau organisme de a se prezenta sub diferite forme ori de a fi diferite ca structură moleculară. 2. (biol.) proces de atracție reciprocă între două celule de sens opus. (< fr. allotropie)

alotropie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALOTROPÍE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau în mai multe forme care diferă între ele din punct de vedere al proprietăților fizice. – Fr. allotropie.

alotropie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*alotropíe f. (d. al tropic). Chim. Proprietate pe care o aŭ unele corpurĭ simple de a-șĭ schimba starea și proprietățile: fosforu și sulfu îs corpurĭ capabile de alotropie.

alotropie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alotropíe (-lo-tro-) s. f., art. alotropía, g.-d. alotropíi, art. alotropíei

alotropie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALOTROPÍE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau în mai multe forme care diferă între ele prin proprietăți fizice. — Din fr. allotropie.