alienà - explicat in DEX

aliena (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație, a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

aliena (Dicționar de neologisme, 1986)
ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p.i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].

aliena (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)

aliena (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéner (lat. lit. alienare).

aliena (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză

aliena (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] — Din fr. aliéner, lat. alienare.

alienà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alienà v. a înstrăina, a vinde.