alem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALÉM s. n. Steag cu însemnele imperiului otoman (primit de domnii români la investitura lor). – Din
tc. alem.alem (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)além (-muri), s. n. – Semilună, emblema imperiului turc, mai ales pe steagul imperial (roșu aprins, cu o semilună aurită, pe fond alb). Era scos în procesiuni, numai în prezența sultanului; fiind purtat de un ofițer numit
alemdar. Tc. alem „lume, univers” (Șeineanu, III, 5; Lokotsch, 53).
alem (Dicționaru limbii românești, 1939)além n., pl.
urĭ (turc.
alem, semilună, stea, steag, d. ar.
' alem, semn).
Vechĭ. Semilună orĭ stea pusă în vîrfu uneĭ geamiĭ. Steag (numit maĭ des
sangeac) cu semiluna' n vîrf pe care-l primeaŭ domniĭ româneștĭ de la sultan împreună cu cabanița, tuĭurile și buzduganu saŭ topuzu. V.
baĭrac.alem (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alem n. steag mare turcesc cu o semilună în mijloc:
alemul, numit obișnuit
sangeac, era unul din insigniile ce Domnii primiau dela Sultan, odată cu cabanița, tuiurile și buzduganul sau topuzul:
și mie trimițându-mi o pală și un alem AL. [Turc. ALEM].
alem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALÉM s. n. Steag cu însemnele Imperiului otoman (primit de domnii români la învestitura lor). — Din
tc. alem.