aleluia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALELÚIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cântări bisericești. ◊
Expr. (
Fam.)
A-i cânta (cuiva)
aleluia = a lua parte la înmormântarea cuiva, a înmormânta pe cineva. ♦ (
Fam.) S-a sfârșit! s-a terminat! amin! [
Var.:
alilúia interj.] – Din
sl. aleluija.aleluia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)alelúia, interj. – Exclamație care figurează în cîntările bisericești. –
Var. aliluia. Mgr. ἀλληλούια (din
ebr. hallelū Jah), direct din
gr. în cazul
var., iar la cealaltă formă prin intermediul
sl. aleluja. –
Der. ler, interj. proprie poeziei
pop. cu caracter religios, cum sînt colindele (D. Dan, apud Bogrea,
Analele Dobrogei, XV, 171); dacă această ipoteză este exactă (
cf. var. ailerui, lerui, leroi) este
cuv. contemporan cu cele care alcătuiesc fondul
lat. al
rom.aleluia (Dicționar de argou al limbii române, 2007)aleluia! interj. 1. gata!, s-a terminat!
2. asta-i tot!
aleluia (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALELÚIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cântări bisericești. ◊
Expr. (
Fam.)
A-i cânta (cuiva)
aleluia = a-i face prohodul, a-l înmormânta. [
Var.:
alilúia interj.] – Slav (
v. sl. aleluija <
gr.).
aleluia (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ALELÚIA (<
sl.)
interj. Expresie liturgică de slăvire a lui Dumnezeu, folosită mai ales în unii psalmi și în cântecele biblice.
aleluia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alelúia interj.aleluia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALELÚIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cântări bisericești. ◊
Expr. (
Fam.)
A-i cânta (cuiva)
aleluia = a lua parte la înmormântarea cuiva, a înmormânta pe cineva. ♦ (
Fam.) S-a sfârșit ! s-a terminat ! amin ! [Var.:
alilúia interj.] — Din
sl. aleluija.