alegațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.alegațiune (Dicționar de neologisme, 1986)ALEGAȚIÚNE s.f. v.
alegație.
alegațiune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.alegațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*alegațiúne f. (lat.
al-legátio, -ónis. V.
legațiune). Acțiunea de a alega, aserțiune, pretext. – Și
-áție.alegațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alegați(un)e f.
1. citarea unei autorități, a unui fapt;
2. spusa cuiva, aserțiune.
alegațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație.