alee - explicat in DEX

alee (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație, mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

alee (Dicționar de neologisme, 1986)
ALÉE s.f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. având pe margini arbori sau flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. 2. Înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitecturale de același fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée].

alee (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALÉE s. f. 1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori. ◊ stradă îngustă; intrare. 2. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée)

alee (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALÉE, alei, s. f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. ♦ Fâșie dintr-o arteră largă de circulație, având destinații speciale. 2. Înșiruire pe două rânduri de elemente arhitecturale de același fel. – Fr. allée.

alee (Dicționaru limbii românești, 1939)
*alée, V. aleĭe.

alee (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi

alee (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alee f. trecere îngustă, drum între două rânduri de arbori: luna, scut de aur, strălucește prin alee EM.

alee (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] — Din fr. allée.