alegație - explicat in DEX

alegație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega²; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (Înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.

alegație (Dicționar de neologisme, 1986)
ALEGÁȚIE s.f. (Jur.) Invocare a unei păreri, a unei idei etc. pentru a justifica ceva sau pentru a întări o afirmație. [Gen. -iei, var. alegațiune s.f. / cf. fr. allégation, lat. allegatio].

alegație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALEGÁȚIE s. f. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație. (< fr. allégation, lat. allegatio)

alegație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega²; invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză spre întărirea unei afirmații făcute. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Fr. allégation (lat. lit. allegatio, -onis).

alegație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)

alegație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega²; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] — Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.