aldămaș - explicat in DEX



aldămaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás.

aldămaș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
aldămáș (-șúri), s. n. – Cinstire, băutură oferită după încheierea unei tranzacții. Mag. áldomás „cinstire”, de la áldani „a binecuvînta” (Cihac, II, 475; Berneker 27; Gáldi, dict., 86); cf. rut. odomaš „dar, cadou”, sb. aldumaš „salariu”, slov. aldomaš „salariu”. – Der. aldămășar, s. m. (Trans., persoană care are dreptul la o cinste). De la áldani există în Trans. a aldui, vb. (a binecuvînta), alduială, s. f. (binecuvîntare), cf. Gáldi, Dict., 100.

aldămaș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva cu prilejul încheierii unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Magh. áldomás.

aldămaș (Dicționaru limbii românești, 1939)
aldămaș și adălmaș n., pl. urĭ și e, (ung. áldomás, oală de vin, închinare în sănătate. V. alduĭesc). Băutura, beția saŭ chefu care se obișnuĭește în popor după o vînzare orĭ o cumpărare însemnată orĭ după un cîștig orĭ un noroc: a da, a bea aldămașu.

aldămaș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
aldămáș, -uri, s.n. – Băutură de cinste în urma unei vânzări sau cumpărări (Bârlea 1924). ■ Cinste ce se face în urma unui târg (Lenghel 1979): „Ca să n-o spuie-n sat / Că a dat un aldămaș” (Bârlea 1924: 297). Practică rituală de întărire a unui protocol, pact, tratat. De obicei aldămașul îl dă cumpărătorul, „ca să aibă noroc la ce a dobândit„. – Din magh. áldomás „cinstire” (de la áldani „a binecuvânta”) (Cihac, Galdi).

aldămaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri

aldămaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aldămaș n. băutură sau cinste în urma unei tocmeli, la vânzări și cumpărări. [Ung. ÁLDOMÁȘ, binecuvântare, concluziunea acestei daraveri având la început un caracter religios].

aldămaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] — Din magh. áldomás.

Alte cuvinte din DEX

ALCOXID ALCOVA ALCOV « »ALDAMAS ALDAN ALDE