alcătuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (
concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [
Pr.:
-tu-ia-] –
Alcătui1 +
suf. -eală.alcătuială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Înjghebare, alcătuire; (
concr.) clădire rudimentară. – Din
alcătui1 +
suf. -eală.alcătuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alcătuiálă s. f.,
g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiélialcătuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (
concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [
Pr.:
-tu-ia-] —
Alcătui1 +
suf. -eală.