alcătuitor - explicat in DEX

alcătuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr.: -tu-i-] – Alcătui¹ + suf. -tor.

alcătuitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. – Din alcătui¹ + suf. -(i)tor.

alcătuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre

alcătuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alcătuitor a. care alcătuește, constitutiv.

alcătuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] — Alcătui¹ + suf. -tor.