alcătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦
Refl. A lua ființă, a se forma.
2. A forma împreună; a constitui. ♦
Refl. A fi format, a consta din...
3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din
magh. alkotni.alcătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din
magh. alkudni.alcătui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)alcătuí (-uésc, -ít), vb. –
1. A face, a întocmi, a compune. –
2. A organiza, a aranja.
Mag. alkotni (Cihac, II, 475; DAR). –
Der. alcătuială, (
var. alcătuință),
s. f. (alcătuire);
alcătuitor, s. m. (organizator, care aranjează ceva).
alcătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg.
se alcătuiéște, imperf. 3 sg.
se alcătuiá; conj. prez. 3
să se alcătuiáscăalcătui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba; a compune, a întocmi, a concepe. ♦
Refl. A lua ființă, a se forma.
2. A forma împreună; a constitui.
Alcătuiau un fel de familie mare (REBREANU). ♦
Refl. A fi format, a consta din...
Auditoriul se alcătuia din dame bătrâne (NEGRUZZI).
3. (
Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. ♦ A face, a încheia un legământ. –
Magh. alkötni.alcătui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV.
Refl. (
Pop.) A cădea la învoială; a se înțelege.
Așteaptă negustorii cu care m-am alcătuit (SADOVEANU). –
Magh. alkudni.alcătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alcătuí1 (a ~) (a face)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. alcătuiésc, imperf. 3
sg. alcătuiá; conj. prez. 3
să alcătuiáscăalcătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦
Refl. A lua ființă, a se forma.
2. A forma împreună; a constitui. ♦
Refl. A fi format, a consta din...
3. (
Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. — Din
magh. alkotni.alcătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. — Din
magh. alkudni.alcătuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alcătuì v. a compune, a forma, a constitui. [Ung. ÁLKAT].