albăstri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV.
1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală.
2. Intranz. și
refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din
albastru.albăstri (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV.
1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală.
2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din
albastru2.albăstri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)albăstrí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. albăstrésc, imperf. 3
sg. albăstreá; conj. prez. 3
să albăstreáscăalbăstri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV.
1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală.
2. Intranz. și
refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. — Din
albastru.albăstrì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)albăstrì v. a da o față albastră.