alburiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj. Albicios. ♦ (Despre culori) Deschis, șters, spălăcit. –
Alboare +
suf. -iu.alburiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alburíu2 s. n., art.
alburíulalburiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj. Albicios. ♦ (Despre culori) Deschis, șters, spălăcit. – Din
alboare +
suf. -iu.alburiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)alburíŭ, -íe adj. Albicĭos.
alburiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alburíu1 adj. m.,
f. alburíe; pl. m. și
f. alburíialburiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alburiu a.
1. albicios:
pe bolta alburie o stea nu s’arată EM;
2. se zice de porumbul alb și mare în bob. [V.
alboare].
alburiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj.,
s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă.
2. S. n. Culoare alburie (1). —
Alboare +
suf. -iu.